Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BISTRIŢA: Personalul nedidactic vrea salarii mai mari, sporuri de vechime şi de penibilitate

Publicat in CityNews Alba, joi 18 aprilie 2013 ·

Preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa-Năsăud, Emil Mocian, spune că sindicatul pe care îl reprezintă a stabilit un grafic de întâlniri cu personalul nedidactic din învăţământ, pe fondul nemulţumirilor pe care acesta îl are legat de salarizarea din sistem şi de volumul de muncă pe fiecare angajat în parte.

"Avem o categorie foarte defavorizată, şi anume personalul nedidactic. Am fost informaţi de starea materială precară pe care o au colegii noştri, atitudinea pe care o au unii conducători faţă de ei şi am stabilit să facem o întâlnire cu personalul nedidactic.

Am stabilit zone în care să ne întâlnim cu acest personal. Am hotărât acest lucru pentru că este mult mai uşor să ne deplasăm noi în zonele respective, decât să-i chemăm noi la sediul USLÎ. I-am repartizat pe zone geografice; Beclean, Bistriţa, Năsăud, Sângeorz Băi, Valea Bârgăului şi Valea Şieului. Am stabilit şi un grafic de întâlniri cu aceştia", spune Mocian.

Acesta mai spune că salarizarea personalului nedidactic diferă foarte mult de cel al cadrelor didactice, astfel încât o femeie de serviciu cu 20 de ani vechime are un salariu aproape la fel cu o femeie de serviciu abia intrată în câmpul muncii.

"Ei au preluat o salarizare de la guvernarea trecută care nu diferă între femeia de serviciu care are doi ani sau 20 de ani în câmpul muncii. Sporul de vechime trebuie calculat separat", mai spune Mocian

Totodată, acesta spune pentru personalul nedidactic a fost deschis un proces, aflat pe rolul instanţelor de judecată prin care se cere acordarea celui de-al 13-lea salariu şi acestei categorii de personal. "Am deschis un proces pentru ca şi ei să primeassca al 13-lea salariu. Procesul este în derulare", mai spune Emil Mocian.

Reprezentanţii sindicatului spun că situaţia salarizării personalului nedidactic nu poate fi făcută decât prin adoptarea

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum o ora
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 2 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°