George Copos a avut un schimb de SMS-uri cu Marian Rada în noaptea de după deplasarea de la Bistriţa (1-0), iar răspunsul său la întrebarea legată de bani a ajuns „şlagăr” în vestiarul echipei
Rada i-a transmis patronului că felicitările nu ţin de foame
George Copos nu a abandonat de tot Rapidul! Anunţul făcut public în urmă cu ceva vreme, cum că nu-l mai interesează fotbalul, s-a dovedit a fi cel puţin exagerat. Dovada? Un episod povestit pentru ProSport de surse din vestiarul giuleştean, unul care s-a întâmplat în noaptea de după meciul de la Bistriţa (1-0).
Mulţumit până peste măsură de prestaţia rapidiştilor în derby-ul cu echipa lui Nae Manea, George Copos a ţinut să le transmită un mesaj acestora. Intermediar a fost Marian Rada, tehnicianul fiind singurul care până nu de mult mai ţinea legătura cu patronul de la Ana. „Felicitări, Mariane! Aţi fost senzaţionali pe teren, mi-a plăcut atitudinea voastră!”. Aşa ar fi sunat mesajul lui Copos, venit pe mobilul lui Rada un pic după miezul nopţii. Probabil că se aştepta ca răspunsul tehnicianului să fie unul de complezenţă, aşa cum se obişnuieşte în astfel de cazuri. Numai că patronul a avut o surpriză.
„Ne pare rău, rău, rău, dar nu ne antrenăm”
Marian Rada a ales să răspundă franc, fără ocolişuri, aşa cum a făcut-o şi în ultimele luări de poziţie publice: „Nea George, să ştii că felicitările tale nu ţin de foame, iar nouă ne e cam foame”. Cam acesta a fost conţinutul SMS-ului trimis de antrenor. După care, inevitabil, Copos a ţinut să aibă ultimul cuvânt: „Îmi pare rău, rău, rău!”, s-a scuzat patronul. Rămas fără cuvinte, Rada a împărtăşit cu jucătorii impresiile schimbului de mesaje cu omul de afaceri. Fotbaliştii, oameni care au auzit multe de la Copos la viaţa lor, au zâmbit. Mai întâi amar, după care au trecut pe caterincă. „Auzi, bre, nea Mariane, păi şi nouă ne pare