IAŞI. Liderul Partidului Noua Republică Mihail Neamţu a declarat că Iaşul suferă din cauza administraţiei ineficiente, el acuzând aspectul deplorabil de pe Ştefan cel Mare, dar şi lipsa investiţiilor străine.
„Nu există investiţii străine, iar primăria forţează împrumuturi în numele celor ne-născuţi încă. Gradul de îndatorare al Iaşului creşte, iar proiectele importante, precum autostrada sau aeroportul sunt uitate de guvernul Ponta”, a spus Mihail Neamţu.
Totodată, el a deplâns aspectul deplorabil de pe bulevardul Ştefan cel Mare, după tăierea teilor.
„E un aspect deplorabil, nu are egal în România. Au fost puşi nişte pomi care nu au nimic românesc”, a afirmat liderul Noii Republici.