Furtul secolului în materie de opere de artă s-a petrecut la Zürich, în 2007, când au fost furate patru tablouri care constituiau fala muzeului – pânze de Monet, Degas, Van Gogh și Cezanne. Valoarea totală a pagubei trecea de 112 milioane de euro. Iată-l ajuns pe locul II: românașii noștri au ciordit de la Muzeul din Rotterdam nu patru, ci șapte tablouri, semnate de Picasso, Matisse, Monet și Gauguin. Iar interesul românilor pentru marile muzee din străinătate crește constant: la Louvru se caută cu stăruință soluții pentru continuarea funcționării galeriei, periclitată de prestația la fel de stăruitoare a hoțomanilor români profilați pe portofele și poșete. Colegii lor care au operat în Olanda fac parte dintr-o branșă mai elevată: una-i să sfeterisești un portofel, ușor de pus „pe rod”, și alta-i să te complici sfeterisind picturi cu care n-ai habar ce-o să faci.
Întrebarea ce ne-o punem cu toţii (și pe care, înainte de toate, se cuvenea să și-o pună Mihai Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru, adică hoțomanii) se referă la viitoarea soartă a celor șapte pânze. A le vinde altui muzeu, chiar şi pe un dolar, imposibil. A le ţine ascunse câţiva ani, vreme în care, cu siguranţă, li se va dubla preţul, pare plauzibil, dar, în final, tot vor trebui plasate undeva. Unde? Nu rămâne decât colecţionarul particular (poate chiar comanditarul furtului?) capabil să se bucure ultraegoist de unul singur, clătindu-şi voluptuos ochii cu concreteţea unei imagini pe care doar el poate „s-o pipăie şi să urle, este!”. Numai a lui!
A rulat, de mult, un film cu astfel de subiect: un bogătaş achiziţiona doar pentru sine marile celebrităţi ale momentului, inclusiv fotbalişti faimoşi, pentru a-i ţine într-un soi de insectar domestic, feriţi de ochii lumii şi transformaţi în piese de muzeu cu unic vizitator... Interesant este că valoarea operei de artă creşte spectaculos începâ