Marta Kauffman, co-creatoarea sitcomului american „Prietenii tăi“ (Friends) a negat zvonurile potrivit cărora actorii serialului de succes se vor reuni pe micile ecrane, pentru al unsprezecelea sezon.
„Am să lămuresc asta chiar acum. Nu, nu se va întâmpla, nu se vor reuni“, a declarat Marta Kauffman, cea care a creat serialul de comedie pentru postul american NBC. „Serialul «Prietenii tăi» s-a referit la acea perioadă din viaţă când prietenii îţi sunt ca o familie. Dar, din moment ce-ţi construieşti o familie, ei nu mai au sens“, i-a lămurit ea pe jurnaliştii de la „E! News“.
Zvonurile că Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, Courteney Cox, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer se vor reuni pe micile ecrane au început să circule în reţelele de socializare, unde fanii serialului au scris că NBC pregăteşte al unsprezecelea sezon al serialului, dar şi o întrunire specială, pentru Thanksgiving 2014.
Serialul „Prietenii tăi“ a început în 1994 în Statele Unite şi în scurt timp s-a transformat într-un succes global. Finalul producţiei cu zece sezoane, în mai 2004, a reunit în faţa micilor ecrane peste 51 de milioane de telespectatori americani.
Reprezentanţii studiourilor Warner Bros, ce au produs serialul, au spus că nu au în plan să realizeze un film după sitcomul de succes.