Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţii: Mircea Hava către Simone Albani: “Te bagi ca musca-n lapte”

Publicat in Informatia de Alba, joi 18 aprilie 2013 ·

Primarul Mircea Hava l-a criticat într-o declaraţie de presă pe consilierul liberal, Simone Albani, edilul considerând că alesul liberal că face declaraţii privind anumite proiecte doar pentru a trece timpul şi pentru a combate ce fac alţii. “Deși a avut la dispoziție destui ani să învețe o română măcar decentă, daca nu perfectă, Albani și-a facut o marca înregistrată din maltratarea sistematică a limbii române. Oricând apare o mică ocazie, Albani, pe principiul preluăm și ne asumăm chiar fără a rezolva ceva, indiferent că e ANL, Bazin Olimpic sau podul de la Mureș, e și el acolo, pentru a comenta doar de dragul trecerii timpului și pentru a combate sau completa aberant absolut orice fac alții, de cele mai multe ori colegi din Primărie sau Consiliul Local. În timp ce el nici nu vrea și nici nu cred că poate să facă. Reparațiile la puntea de legătură cu podul vor începe în noaptea de vineri spre sâmbătă, nu pentru că așa a aranjat consilierul Albani, ci pur și simplu din rațiuni de eficiență și sigurantă a traficului. L-aș trimite înapoi la origini, lingvistice, bineînțeles, pe colegul Albani: ” aquila non capit muscas”. Ceea ce nu se traduce prin ce face el, adică prin “te bagi ca musca-n lapte” a declarat, Mircea Hava. S-ar putea sa iti placa si: Simone Albani: „Le cer domnului Hava şi PDL să facă mai puţină politică în subiectul taxelor locale şi să vadă interesul oamenilor” Simone Albani: Pierdut turism în Alba Iulia, îl declarăm nul. O altă „poveste” a administraţiei Hava Simone Albani, PNL: „M-au dat la o parte pentru că îi incomodam” PDL Alba, împreună cu PP-DD, vor revocarea viceprimarului liberal Simone Albani

Primarul Mircea Hava l-a criticat într-o declaraţie de presă pe consilierul liberal, Simone Albani, edilul considerând că alesul liberal că face declaraţii privind anumite proiecte doar pentru a trece timpul şi pentru a combate ce fac alţi

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 57 minute
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum o ora
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

UPDATE - Ultimatum pentru Putin / Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum 31 minute
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 40 minute
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

CSM București, prima finalistă în Cupa României la handbal

Mediafax acum 49 minute
Echipa bucureșteană s-a impus cu scorul de 35-29 (22-16), Trine Ostergaard și Emma Friis fiind principalele marcatoare, cu 8 goluri, respect 7 goluri înscrise. Cristina Neagu a încheiat cu 3 goluri, dar a fost cea mai bună pasatoare, oferind cinci p

Ilie Bolojan, după summitul de la Kiev: „Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la pace”

HotNews acum 2 ore
România va continua să sprijine Ucraina, susține armistițiul de 30 de zile și face apel la o pace „durabilă” și „justă” în războiul cu Rusia, a transmis sâmbătă președintele interimar Ilie Bolojan, după summitul „Coaliția de Voință” de la Kiev. Bolo

MApN demontează o dezinformare privind suspendarea anumitor drepturi salariale pentru militari

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale denunţă sâmbătă o postare falsă care circulă în mediul online privind suspendarea, de la 1 iunie, a anumitor drepturi salariale pentru militari, denunțând rolul acesteia „de a induce confuzie și îngrijorare în rândul pe

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 4 ore
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

Jaqueline Cristian s-a oprit în turul trei la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum 40 minute
Jaqueline Cristian a părăsit turneul de la Roma, după ce a fost învinsă de rusoaica Diana Shnaider, locul 11 mondial. Meciul s-a încheiat în două seturi, cu un dublu 6-3, într-o oră și jumătate. Scorul întâlnirilor directe dintre cele două sportive

Traian Băsescu: Nicuşor Dan va fi Preşedintele României

Ziarul Financiar acum o ora
Traian Băsescu susţine că Nicuşor Dan va fi preşedintele României. Fostul preşedinte se bazează pe dorinţa românilor de a nu se apropia de Est şi le mulţumeşte reprezentanţilor diasporei pentru contribuţia avută la dezvoltarea României. Traian Băses

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

4°/17°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°