Aflată pe scuarul din faţa Palatului de Justiţie pentru a traversa strada Brăilei, femeia a fost prinsă sub stâlpul semaforului, pus la pământ de un autoturism tamponat de o altă maşină.
Tragedia a avut loc în jurul orei 7.45. Femeia, în vârstă de 53 de ani, se afla pe scuar în aşteptarea culorii verzi a semaforului. Potrivit fiului său, sosit după câteva minute la locul nenorocirii, aceasta se îndrepta spre Tribunal unde avea de rezolvat o problemă.
„Un conducător auto, în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, care circula spre Centru (venind din cartierul Ţiglina), pe banda a treia a Străzii Brăilei, a făcut o manevră bruscă pentru a se înscrie pe banda de stocaj pentru viraj la stânga, pe Bulevardul George Coşbuc, fără să se asigure. În urma acestei manevre, a tamponat un alt autoturism, Ford C Max, condus regulamentar, pe a patra bandă, de către o conducătoare auto în vârstă de 58 de ani. În urma impactului, al doilea autoturism a pătruns pe scuar şi a accidentat mortal femeia-pieton în vârstă de 53 de ani. Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic dar rezultatul a fost negativ. În cauză a afost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Aurelian Ropotan, purtător de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Potrivit martorilor care au asistat la teribilul accident scenele pe care le-au văzut sunt pur şi simplu de coşmar.
„A fost ceva îngrăzitor. Într-o fracţiune de secundă, cu un zgomot teribil, semaforul a fost doborât de maşina aceea bej (Ford n.a.) şi stâlpul semaforului s-a prăbuşit peste biata femeie zdrobindu-i capul după care maşina a trecut cu roata peste ea. Groaznic, cred că n-o să scap curând de imaginea asta”, ne-a declarat Valeria Olaru, vânzătoare la un chioşc din apropierea intersecţiei.
La rândul său, dr Angel Trifan, coordonatorul UPU-SMURD, care a fost la locul acci