Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul tronson din şoseaua de centură a Sucevei ar putea fi terminat în două luni

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 18 aprilie 2013 ·

Un prim tronson din şoseaua de centură a Sucevei ar putea fi finalizat în maxim două luni. Este vorba despre tronsonul dintre DN 17 (Şcheia) şi DN 2 (Pătrăuţi). Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că acest termen de finalizare a fost prezentat de către directorul firmei care realizează lucrările, SC CF Iaşi. Cu toate acestea, Nechifor a ţinut să precizeze că nu ar vrea să fie foarte optimist cu privire la acest termen, precuparea lui fiind aceea de a face demersurile necesare pentru a asigura finanţarea acestei investiţii.

Cătălin Nechifor a spus că SC CF Iaşi a reînceput lucrările la construcţia şoselei de centură a Sucevei, suma alocată pentru anul 2013 pentru această investiţie fiind de 73 de milioane de lei (730 de miliarde de lei vechi). Şeful administraţiei judeţene a arătat că firma din Iaşi realizează lucrările din fonduri proprii, urmând să primească banii treptat de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

„Ceea ce am reuşit să discutăm cu reprezentanţii acestei companii şi cu domnul ministru Dan Şova este ca decontarea să fie ritmică. Adică firma face acum din resurse proprii lucrările şi urmează ca documentele să fie trimise către Compania Naţională de Autostrăuzi şi Drumuri Naţionale pentru a fi decontate. Sper ca acest ritm să fie unul accelerat, aşa încât să nu fie distanţe mari în timp de acoperit pentru aceste decontări, pentru că vrem să stimulăm şi constructorul să-şi facă treaba. Am căzut de acord că această lucrare ne va costa mai mult dacă o ţinem într-un regim de conservare”, a spus preşedintele CJ Suceava.

Cătălin Nechifor a spus că dacă finanţarea invesţiei pentru anul acesta va rămâne la valoarea de 73 de milioane de lei, va putea fi finalizat în mod sigur tronsonul dintre DN 17 şi DN 2.

„Am speranţe că la rectificarea bugetară vom reuşi să obţinem şi bani s

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 54 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 14 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 20 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 17 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°