Alexandru Alexandrescu s-a lovit la cap acum 4 ani, căzând dintr-un leagăn. De atunci, o tumoră cerebrală ce-i apasă pe nervii optici a pus stăpânire pe el. Acum are 10 ani şi abia de mai vede cu un singur ochi. Face chimioterapie, tumora neputând fi operată, fiind prea mare. Bunica se chinuie cu el prin spitale. Familie mare, sărăcie la fel de mare. Şi orice ajutor îi poate îndulci lui Alex suferinţa. Alexandru Alexandrescu s-a lovit la cap acum 4 ani, căzând dintr-un leagăn. De atunci, o tumoră cerebrală ce-i apasă pe nervii optici a pus stăpânire pe el. Acum are 10 ani şi abia de mai vede cu un singur ochi. Face chimioterapie, tumora neputând fi operată, fiind prea mare. Bunica se chinuie cu el prin spitale. Familie mare, sărăcie la fel de mare. Şi orice ajutor îi poate îndulci lui Alex suferinţa.
A venit pe lume într-un sat uitat de lume prin Bărăganul ialomiţean, ce poartă acelaşi nume ca vasta câmpie a sudului. Şi s-a născut cu ochii albaştri ca mările ce scaldă insule exotice. Dar Alexandru priveşte prin oameni, prin lucruri, nemaivăzând, de fapt, mare lucru din ce-l înconjoară.
“E ca o ceaţă. O ceaţă cu umbre”, spune el pe un ton serios, de adevărat bărbat trecut prin multe. Nimeni n-a ştiut să zică dacă acea căzătură de acum 4 ani, dintr-un leagăn la grădiniţă, a fost cauza problemelor.
Tot ce ştie familia şi, mai ales, bunica, Liliana, care merge cu el prin spitale e că Alex a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală ce-i apasă pe nervii optici. Şi mai ştiu că acum 4 ani, când a început totul, primul medic ce l-a văzut i-a sfătuit să se pregătească de înmormântare, “că-n trei săptămâni, maximum o lună, o să se piardă”. Dar au trecut 4 ani de atunci, iar Alex încă “o mai duce”. Trecând printr-o operaţie necesară biopsiei, medicii au aflat că tumora e malignă şi e cât pumnul unui om matur.
Poate că Alex se încăpăţânează să trăiască pentru a
