Dan Bittman a suferit o complicată operaţie în zona gâtului, în luna octombrie, iar săptămâna trecută, o nouă intervenţie, în urma unei hernii inghinale. Prima operaţie a artistului a fost clasificată de acesta ca fiind un caz de malpraxis, deoarece cântareţul a fost la un pas de a-şi pierde vocea. Intervenţia l-a făcut pe Bittman să se retragă de pe scenă pentru câteva luni, iar membrii trupei Holograf au fost puşi în situaţia complicată de a căuta un eventual înlocuitor pentru solist.
Dan Bittman a declarat, în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro, că a luat în considerare faptul că nu va mai putea să continue alături de trupă şi că unul dintre cei mai buni care ar fi putut să vină în locul său la Holograf ar fi fost Toni Şeicărescu, actualul solist al trupei Iris. Printre potenţialii înlocuitori s-a numărat, de asemenea, şi câştigătorul concursului "X Factor", Tudor Turcu.
"L-am propus, de exemplu, pe actualul solist de la Iris, mie îmi place foarte mult de el, dar şi pe Tudor, câştigătorul << X Factor >>," a mărturisit Bittman.
Toni Şeicărescu este, de câteva luni, noul interpret al trupei Iris, după ce Cristi Minculescu a ales să părăsească formaţia din motive financiare.
Miercuri seara, în garajul EuropaFM, trupa Holograf a susţinut un concert memorabil, iar fanii prezenţi au fredonat versurile unor cunoscute piese precum "Cât de departe" şi "Ţi-am dat un inel".
Atmosfera a fost incendiară, iar garajul, aproape neîncăpător pentru fanii trupei Holograf. Dan Bittman a glumit în repetate rânduri cu privire la recenta sa operaţie, dând de înţeles că este într-o formă maximă şi gata de noi spectacole.
"Mă simt foarte bine, cred că am reuşit să cânt, ceea ce a fost nemaipomenit. Mi-a plăcut gustul propofolului, ăsta de a murit Michael Jackson de el...merită să mori pentru el", a g