Regionalizarea şi descentralizarea nu au niciun temei dacă ele nu conduc la eliminarea disparităţilor uriaşe dintre diferite regiuni ale ţării. Cel puţin aşa susţin responsabilii guvernamentali care pregătesc regionalizarea. Dar ce i-a împiedicat până acum pe cei din administraţia centrală sau locală să corecteze aceste dezechilibre sau să încerce să o facă?
Aderarea la Uniunea Europeană nu a contribuit la reducerea diferenţelor de dezvoltare dintre regiuni, dimpotrivă. Fondurile structurale şi de coeziune – care, după cum le spune şi numele, ar trebui să conducă la ridicarea regiunilor mai sărace – nu au fost folosite decât într-un procent infim – 13% -, drept urmare nu se poate spune că ar fi contribuit major la dezvoltarea unora, în vreme ce allţii au fost ocoliţi. Responsabilii guvernamentali care se ocupă de proiectul regionalizării insistă că reorganizarea va conduce la o mai bună absorbţie a fondurilor UE. Dar şi aceste fonduri sunt limitate – cele 20 mld. euro alocaţi României între 2007 şi 2013 nu înseamnă decât 15% din PIB-ul României din 2012, adică în medie 2% din PIB-ul fiecăruia din anii exerciţiului financiar curent.
Ministrul dezvoltării Liviu Dragnea insistă că regionalizarea vizează dezvoltarea echilibrată a regiunilor, iar cetăţenii ar urma să primească servicii de o calitate mai bună.
„Regionalizarea nu reprezintă o necesitate sau un moft, ci este o necesitate pregnantă pentru România“, a susţinut ieri Dragnea la o întâlnire pe tema regionalizării organizată de ambasadele Franţei şi Germaniei, ţări cu tradiţia regionalizării.
La rândul său, premierul Victor Ponta insistă că regionalizarea are ca scop crearea unei administraţii mai eficiente, care înţelege problemele locale şi care să presupună o utilizare mai bună a fondurilor. Avem o incapatitate majoră de a atrage fondurile UE, spunea premierul: „Structuri