Potrivit agenţiei de rating, grupurile-mamă reduc cheltuielile pentru a-şi consolida capitalul, în contextul crizei financiare din zona euro
De asemenea, marile grupuri bancare prezente în estul UE reduc costurile pentru a compensa provizioanele pentru credite neperformante din regiune şi pentru a întruni criteriile privind capitalul
Sectoarele bancare din România, Ungaria şi Slovenia vor rămâne neprofitabile în acest an, întrucât grupurile-mamă reduc cheltuielile pentru a-şi consolida capitalul, în contextul crizei financiare din zona euro, potrivit agenţiei de rating Moody's, citează Mediafax. Instituţiile de credit din Ungaria şi România sunt afectate de dependenţa de fonduri de la băncile-mamă din vestul Europei, a declarat Simone Zampa, analist la Moody's într-un interviu acordat Bloomberg şi preluat de cotidianul The Sydney Morning Herald.
Băncile din Cehia, Slovacia şi Polonia, care se finanţează mai ales prin depozite, vor continua să raporteze profituri, a spus el. Marile grupuri bancare prezente în estul UE, inclusiv UniCredit, Raiffeisen International şi Erste Group, reduc costurile pentru a compensa provizioanele pentru credite neperformante din regiune şi pentru a întruni criteriile privind capitalul.
Sectorul bancar din România a raportat pierderi pentru ultimii trei ani, în timp ce în Slovenia avansul creditelor neperformante a declanşat speculaţii că statul, membru al zonei euro, va avea nevoie de un pachet de ajutor extern.
Climatul operaţional va rămâne dificil şi va fi expus la riscuri externe
"Climatul operaţional general pentru bănci în Europa Centrală şi de Est va rămâne, probabil, dificil şi va fi expus în continuare la riscuri externe, legate în principal de zona euro. Ne aşteptăm ca industriile bancare din Ungaria, Slovenia şi România să continue să raporteze pierderi", a afirmat analistul