„Staţi liniştiţi, că nu se face nicio regionalizare. Nici Constituţia nu cred că o schimbăm, că abia s-a întrunit comisia. Nu lucrează nimeni la nimic”. Este mesajul, neoficial, al unui parlamentar din arcul guvernamental. Din motive care îmi scapă, deşi regionalizarea României este de mai bine de un an în dezbatere publică, nimeni nu crede în acest proiect.
De altfel, dezbaterea este încă la stadiul de cum vor arăta regiunile şi cine le va conduce. Ca să se simtă bine baronii, se merge pe varianta conducerii prin rotaţie. Adică fiecare şef de Consiliu Judeţean să fie un an guvernator de regiune. Că vom avea 8 sau 12 regiuni, e o chestiune importantă, dar din păcate criteriul discutat este să facem regiunile în jurul baronilor. Adică pare mai important să ştim care este capitala regiunii, nu care sunt argumentele istorice, geografice şi economice pentru creionarea acesteia. Cum arată acum România? Regiunile cu care ne-am obişnuit ar fi Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania. Pentru că este o diferenţă de mărime şi de potenţial economic între acestea, probabil că regionalizarea viitoare va arăta altfel. Dacă va fi făcută.
Într-un interviu recent, Traian Băsescu atrăgea atenţia că din dezbaterea publică lipseşte un subiect. Şi anume că reorganizarea administrativ teritorială înseamnă în primul rând comasarea localităţilor, astfel încât să nu existe comune sau oraşe cu mai puţin de 10.000 de locuitori. Pe simulările făcute până acum, rămân între 1.200 şi 1.400 de localităţi. Faţă de 263 de oraşe şi 2.685 de comune, câte sunt acum. Vor susţine primarii din România regionalizarea, ştiind că jumătate din ei dispar? Puţin probabil şi, tocmai de teamă că primarii vor reacţiona negativ, subiectul nu este adus în dezbaterea publică.
Mai ţineţi minte cum s-a făcut închiderea spitalelor? Era vorba să se închidă trei s
