Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, a declarat joi, la Sibiu, că declaraţiile ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, de miercuri, 17 aprilie, privind sistemul enegetic, „vorbesc de la sine”, adăugând că singura şansă a Sibiului pentru ca Transgazul şi Romgazul să nu fie mutate de la Mediaş la Bucureşti o reprezintă solidaritatea locuitorilor judeţului.
Constantin Niţă a declarat miercuri, potrivit Mediafax, că nu se gândeşte să vândă pe bursă un pachet de până la 10 la sută din acţiunile statului la OMV Petrom (SNP) şi, referindu-se la unele acuzaţii care îi sunt aduse, că dacă tot strică sistemul energetic va merge până la capăt.
„Nu cred că vindem acţiunile la Petrom, am în vedere un alt mod de lucru. Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt”, a afirmat Niţă potrivit aceleiaşi surse.
Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, a declarat joi că declaraţiile unui om politic vorbesc de la sine.
„Declaraţiile domnului Niţă vorbesc de la sine. De obicei, declaraţiile unui om politic vorbesc de la sine”, a spus Turcan.
Întrebată dacă există vreo şansă pentru menţinerea sediilor celor două companii la Mediaş, Turcan a spus “mi-e greu să spun. Poate că şansa ar putea veni dintr-o solidarizare a tuturor sibienilor din zonă şi judeţ, pentru a-i convinge pe guvernanţi că o zonă şi un judeţ trăiesc, într-o măsură covârşitoare, din existenţa acestor două mari companii”.
Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, a declarat joi, la Sibiu, că declaraţiile ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, de miercuri, 17 aprilie, privind sistemul enegetic, „vorbesc de la sine”, adăugând că singura şansă a Sibiului pentru ca Transgazul şi Romgazul să nu fie mutate de la Mediaş la Bucureşti o reprezintă solidaritatea locuitorilor judeţului.
Constantin Niţă a decla