Conf. dr. Virgil Pătraşcu este un dermatolog de profunzime, dar nici în literatură nu rămâne la suprafaţa lucrurilor. Este şi părerea specialistului în domeniu, prof. univ. Marian Barbu, prefaţatorul volumului Nopţi fulgerate, înnegurate zile, publicat recent la Craiova (Editura Sitech). Este un volum care aduce laolaltă versuri şi proză mustind de trăiri şi de întoarceri spre viaţa ca viaţă. Găsim aici duioşia poetului faţă de copilul care a fost: „Într-o vară cam ploioasă/Agăţat de curcubeu/Am plecat tiptil de-acasă/Cu speranţa de-a fi zmeu“ (Amintiri din copilărie). Găsim dorul de locurile natale: „M-am visat acasă mai mult decât am stat“ (Copiilor mei). Când revine în sat, realizează trecerea timpului: „Ierburile crescuseră peste măsură/Doar buturuga la locul ei“ (Întoarcere târzie). În viaţa reală, vârsta maturităţii îi aduce poetului un plus de luciditate: „Astăzi se vinde tot şi toţi ne vând/Ia ascultaţi lucizi reclamele din târg!“ (Lumi paralele). Sau: „Se vinde ziua de mâine la preţ redus“ (Noaptea întrebărilor). În acest context, deplânge soarta ţăranului român: „Ce vremuri, Doamne, să devin ţăran de muzeu“ (Badea Ion). Un sentiment acut de neputinţă îşi face simţită prezenţa: „Femeie, e linişte-n noapte, m-apasă pustiul/Stă vremea răsturnată în trupurile noastre“ (Însemnări târzii). Dar conşti­inţa unei anume respons Publicitate abilităţi îl chinu­ieşte: „Judecaţi de copii, ne întrebăm:/Vom fi trecut sau nu în istorie?“ (Introducere la lecţia de istorie). În locul vânzărilor de oameni şi de vremi, susţine cu hotărâre o educaţie a înţelegerii şi păcii depline: „Hai să privim copiii cum cresc/Chiar vizitarea muzeului cu arme/Va fi interzisă un timp“ (Nu uitaţi). Ironia şi autoironia însoţesc cu aplomb şi farmec metafora: „Pentru că toate sunt la rândul lor/Anul acesta s-a hotărât/Să aniversăm facerea lumii./Fiecare a adus câte ceva/Un copil/Un