Monica Alexandru
Să începem, ca tot românul, cu un copy/paste din lucrarea altuia: Cercetătorul principal Adrian Rusu de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei a Academiei Române din Cluj-Napoca, specialist în epoca medievală, a declarat joi că, în cadrul unor lucrări făcute în curtea interioară a fostei mănăstiri dominicane din Cluj-Napoca, au fost descoperite mai multe schelete. „Printre acestea şi cele aparţinând unui cuplu de tineri de circa 30 de ani, bărbat şi femeie, aşezate faţă în faţă, care se ţineau de mână şi care au fost îngropaţi împreună. Este un caz ciudat, un fel de Romeo şi Julieta. Am descoperit că bărbatul a murit în urma unui accident, osul sternului fiind spart de un obiect contondent, iar femeia, care a fost îngropată cu el, probabil că a făcut infarct la aflarea veştii. Altă explicaţie nu găsim. Scheletele aparţin epocii medievale, din perioada 1450-1550, fiind un lucru normal ca în jurul unei biserici să se afle morminte”, a spus Rusu. Nu am apucat bine să lăcrimez (eu plâng aproape din orice e melodramatic, exceptând melodramele, la care râd în hohote), când aghiuţă cel dobândit într-un an de scris la Caţavencu şi-a băgat imediat coada. Impresionant flerul sherlockian al dlui Rusu, dar cum să spui, dom’le, că altă explicaţie nu găseşti, la aşa fler şi precizie în diagnostic?! Păi propunem noi câteva, că nu degeaba am citit toată stiva de Agatha Christie la viaţa noastră: Monica Alexandru
Să începem, ca tot românul, cu un copy/paste din lucrarea altuia: Cercetătorul principal Adrian Rusu de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei a Academiei Române din Cluj-Napoca, specialist în epoca medievală, a declarat joi că, în cadrul unor lucrări făcute în curtea interioară a fostei mănăstiri dominicane din Cluj-Napoca, au fost descoperite mai multe schelete. „Printre acestea şi cele aparţinând unui cuplu de tineri de circa 30 de a