Indicatorii tehnico-economici a două obiective de investiţii ale căror lucrări se derulează la Panciu au fost actualizaţi. Este vorba despre proiectele ce se referă la consolidarea şi modernizarea sediului Primăriei şi modernizarea Complexul Comunitar Tip Familial. Primarul Ion Petre a precizat că actualizarea survine ca urmare a întocmirii proiectului tehnic şi a valorilor rezultate în urma achiziţiilor publice. „Practic, aceste proiecte sunt aprobate din 2004, dar a trebuit să actualizăm partea noastră, cu mici ajustări”, a explicat acesta.
Obiectivul „Consolidare şi modernizare sediu Primărie” are acum o valoare totală de 3.202.137,11 lei, din care 1.130.478,92 lei reprezintă bani de la Banca Mondială şi cofinanţare de la Guvernul României, restul de 2.071.658,19 lei, reprezentând alte surse legal constituite, respectiv cea a Consiliului Local Panciu. La fel, pentru investiţia „Consolidare şi modernizare Complex Comunitar Tip Familiar, noua valoare este de 1.243.868,80 lei, din care 1.243.868,80 lei sunt bani ce provin de la Banca Mondială şi Guvern, iar 2.019.589,66 lei reprezintă contribuţia locală.
Cele două sedii au intrat în reabi-litare în vara anului 2011. De atunci, administraţia locală îşi desfăşoară activitatea în fosta clădire a Secţiei Cronici a Spitalului Panciu, de pe strada Mihai Viteazul.
Indicatorii tehnico-economici a două obiective de investiţii ale căror lucrări se derulează la Panciu au fost actualizaţi. Este vorba despre proiectele ce se referă la consolidarea şi modernizarea sediului Primăriei şi modernizarea Complexul Comunitar Tip Familial. Primarul Ion Petre a precizat că actualizarea survine ca urmare a întocmirii proiectului tehnic şi a valorilor rezultate în urma achiziţiilor publice. „Practic, aceste proiecte sunt aprobate din 2004, dar a trebuit să actualizăm partea noastră, cu mici ajustări”,