Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţia de anatomie a datoriei Germaniei

Publicat in Ziua de Vest, joi 18 aprilie 2013 ·

La Bruxelles a avut loc, în incinta Parlamentul Uniunii Europene, o dezbatere la iniţiativa europarlamentarului Adrian Severin şi a subsemnatului, intitulată „Cauzele euroscepticismului - Există o datorie a Germaniei faţă de România?”. La această dezbatere au mai participat, ca experţi, celebrul istoric german Dr. Klaus Thorner, unul din cei mai mari cunoscători ai istoriei relaţiilor economice şi politice germano - sud-est europene şi prof. dr. Albrecht Ritschl, de la London School of Economics, de asemenea cetăţean german şi necontroversat expert al celui mai sensibil subiect al Europei, cel al datoriilor Germaniei de după război, neachitate până în zilele noastre.

Discursurile specialiştilor au tratat subiectul cu rigoarea ştiinţifică, dar şi cu estetica unui patolog de şcoală veche de parcă ar fi fost motivul principal în tabloul lui Rembrandt, „Lecţia de anatomie a dr. Nicolaes Tulp”. Atenţia, dar şi teama în ochii ascultătorilor la evenimentul de la Bruxelles este şi ea similară cu expresiile din tabloul în ulei al maestrului olandez. Atât o disecţie anatomică în secolul al XVII-lea, cât şi o disecţie a datoriilor Germaniei de după război în zilele noastre sunt subiecte ingrate, care contravin masiv curentului social şi politic, în ambele cazuri accentele principale fiind puse pe seama clarobscurului. În cadrul grupului de experţi strâns unit în jurul celui mai morbid element al politicii europene, par şi datoriile neachitate ale Germaniei de după război la fel de vii ca şi culoarea roz a defunctului în tabloul lui Rembrandt. Acest subiect exercită fără îndoială cea mai puternică atracţie prin demonstrarea sa ştiinţifică din cadrul evenimentului.

Dr. Thorner, autorul cărţii de peste 500 de pagini „Întregul Sud-Est al Europei este Hinterlandul nostru”, un netemut istoric german, a preluat primul bisturiul. Excursul său a fost în privinţa ţesutului

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 47 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 37 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°