Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străzi refăcute cu resturi de la alţii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 aprilie 2013 ·

Mai mulţi locuitori ai comunei doljene Malu Mare sunt supăraţi foc pe edil. Motivul? Ei susţin că primarul Alexandru Dicu ia resturi de la alţii şi le aduce în comună, pentru a le folosi la refacerea străzilor.

Gunoaiele acestea sunt, de fapt, bucăţi de beton concasat rezultat în urma unor demolări, care mai au şi resturi metalice. Începând de vineri şi până ieri, primăria a adus mai multe camioane pline cu astfel de beton pentru a acoperi strada Stadionului din localitate. „E un moloz cu fier de la demolări. A fost adus de la Alro Slatina. De când îl ştiu eu pe domnul primar, nu a făcut acest drum. El a zis în fiecare an că face, dar nu a făcut nimic“, a povestit unul dintre nemulţumiţi.

Oamenii se mai plâng şi de faptul că betonul concasat ar fi trebuit să fie, de fapt, piatră concasată, şi că bucăţile sunt prea mari. Printre ele, mai sunt rătăcite şi două-trei cărămizi. Mai mult, ele au în interiorul lor bucăţi de fier, care, dacă rămân ieşite din nisipul care le acoperă, pot provoca daune maşinilor care circulă. Şi, de ce nu, trecătorilor care se mai împiedică de ele. „Este o piatră cu metal. Nimeni nu are curaj să vorbească. Am ajuns lada de gunoi a Alro Slatina. Noi plătim să-i scăpăm pe alţii de moloz“, continuă vocile localnicilor, care stau şi contemplă bucăţile de beton, destul de mari, rămase pe marginea drumului.

Strigătele locuitorilor din Malu Mare către primar nu se opresc aici. Câţiva continuă cu faptul că utilajele care au fost folosite la repararea drumurilor, mai exact compactoarele cu vibraţii, au produs fisuri în casele oamenilor. Şi canalizarea este un lucru de care oamenii sunt nemulţumiţi. Ei reclamă faptul că, pe mai multe străzi, la lucrări, gurile de canal au fost acoperite şi că o eventuală ploaie le-ar aduce toată apa în curţi. În timp ce camioanele continuă să aducă betonul cu rămăşiţe de fier prin el, localnicii ad

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 25 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum o ora
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°