Simularea examenelor naţionale în Capitală, la care vor participa elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, va avea loc în perioada 22-26 aprilie, între orele 11.00 şi 14.00, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).
Simularea examenului de bacalaureat va începe luni, 22 aprilie, cu proba la alegere conform filierei, profilului şi specializării. Miercuri, 24 aprilie, este programată proba la limba şi literatura română, iar vineri, 26 aprilie, cea de matematică, respectiv istorie, potrivit ISMB.
Simularea evaluării naţionale începe în 24 aprilie, cu proba la limba şi literatura română, iar proba de matematică este programată în 26 aprilie.
Probele de la simularea evaluării naţionale vor avea loc în intervalul 11.00-13.00, iar cele de la simularea bacalaureatului, între 11.00 şi 14.00, a precizat sursa citată.
Cele două examene naţionale au fost simulate şi în februarie, când notele au fost trecute sau nu în catalog, în funcţie de opţiunile comune ale părinţilor, elevilor şi profesorilor.
Promovabilitatea la simularea din februarie a fost examenelor naţionale din Capitală a fost de 24% la proba de matematică şi 59,09% la cea de limba romană de la bacalaureat, iar la evaluarea naţională, de 35% şi, respectiv, 85%.
La prima simulare, rezultatele au fost considerate mai puţin importante, prioritară fiind prezenţa, după cum a spus inspectorul general şcolar al Capitalei, profesor Constantin Trăistaru.
În februarie, prezenţa la simularea examenelor naţionale din Capitală a fost de 95% la evaluarea naţională şi de 83,9% la bacalaureat, au precizat reprezentanţii ISMB.
Simularea examenelor naţionale în Capitală, la care vor participa elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, va avea loc în perioada 22-26 aprilie, între orele 11.00 şi 14.00, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). @N_