Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol caritabil pentru profesoara Maria Sterea

Publicat in Ziarul de Vrancea, vineri 19 aprilie 2013 ·

“Salvăm un profesor, salvăm generaţii!” Pe scena Ateneului Popular vor evolua elevii Şcolii 9, alături de artiştii de la Ţara Vrancei, care vor încerca să strangă donaţii de la spectatori

Mai mulţi foşti elevi ai profesoarei de biologie Maria Sterea s-au implicat în organizarea unui specatacol ce are drept scop strangerea de fonduri pentru tratamentul necesar celei care le-a fost băncile şcolii ca o mamă. Sub titulatura “Salvăm un profesor, salvăm generaţii!”, pe scena Ateneului Popular din Focşani vor evolua vineri, 26 aprilie, de la ora 18,00, elevi ai Şcolii “Ştefan cel Mare”, unitate unde perofesoara este titulară, dar şi artişti ai Ansamblului Folcloric “Ţara Vrancei”. Iniţiativa îi aparţine Marinei Dragu, fostă eleva a profesoarei Sterea, actualmente studentă în Bucureşti la Facultatea de Studii Europene. “Am iniţiat acest proiect în scopul strangerii unor sume care îi sunt necesare doamnei profesoare pentru tratament şi am apelat la Consiliul Judeţean al Elevilor pentru organizare. Va fi un spectacol cultural cu elevi ai Şcolii “Ştefan cel Mare” dar şi ai altor unităţi de învăţămant. Vom amplasa urne pentru ca persoanele prezente să doneze atat pot şi doresc, iar la intrarea vom vinde şi bilete fără preţ fix, fiecare plătind atat cat poate. Toţi banii vor fi viraţi la sfarşit în contul doamnei profesoare”, ne-a declarat studenta Marina Dragu. Apreciata profesoară de biologie Maria Sterea suferă de leucemie acută mieloblastică M4, diagnostic ce i-a fost stabilit la începutul lunii martie, în urma unor investigaţii medicale. De atunci aceasta se află internată la Spitalul Fundeni unde urmează un tratament intensiv. Tot mai des se vorbeşte de nevoia efectuării unui transplant de măduvă într-o clinică din străinătate, operaţie ce ar însemna costuri foarte mari. “Orice ajutor financiar, oricum ar fi, contează. Solidari putem salva această viaţă! Vino la spect

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°