A venit în sfîrșit primăvara, anotimpul ăla în care înmuguresc copacii, înfloresc alergiile, iar femeile încep să poarte iegări pe stradă.
În ultimele trei zile am văzut cel puțin 500 de femei în iegări pe stradă și chiar cîțiva bărbați, care militează probabil pentru legalizarea căsătoriilor între persoane care poartă iegări. Cea mai spectaculoasă apariție, de departe, a fost însă cea a unei perechi de domnișoare din metrou, una cu iegări din ăia care imită mușchii umani, iar cealaltă cu o imagine a Universului, adică planete, constelații, galaxii, centuri de asteroizi și nori cosmici. Muncitorii din construcții care au trecut pe lîngă ele n-au fost foarte impresionați, probabil au văzut suficientă carne și Jupiter la viața lor, în schimb toți astronomii din vagon au rămas hipnotizați. Aș putea chiar să jur că unul dintre ei murmura ceva despre o gaură neagră.
Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013