Idol al mai multor generaţii de cinefili, legendă vie a cinematografiei franceze, Jean-Paul Belmondo a împlinit 80 de ani la 9 aprilie. S-a născut în suburbia pariziană Neuilly-sur-Seine, în familia unui celebru sculptor neoclasic, Paul Belmondo, membru al Institutului Franţei, şi a unei pictoriţe. Încă din adolescenţă, l-a pasionat sportul; a practicat boxul, vreme îndelungată, ca amator. Apoi, a fost tentat de cariera artistică, îndreptându-se spre Conservator, unde a intrat după un prim eşec. În acea epocă, a putut fi văzut în spectacole cu piese clasice, de exemplu, în rolul lui La Flèche, servitorul lui Cleant din „Avarul“ de Molière. Dar a obţinut doar o singură menţiune, terminând studiile în 1956. Pe scenă a mai jucat în „Vicleniile lui Scapin“, „Îmblânzirea scorpiei“, „Medeea“, „Cezar şi Cleopatra“, „Oscar”, interpretând doar roluri nesemnificative. În 1957, a debutat în cinematografie. A jucat în vreo zece filme până în 1960, când Jean-Luc Godard l-a impus cu „A bout de souffle“ (Cu sufletul la gură), în rolul tânărului sărac Michel, care şi-a luat ca model personaje întruchipate de Humphrey Bogart. Născut odată cu „Noul val“, devine una din emblemele acestuia, schimbând imaginea tradiţio­nală a junelui prim. Prin fizic, dar şi prin tehnica sa de joc, a permis amestecul genurilor, abordând drama, tragedia ca pe o comedie, cu o dezinvoltură în care se amestecă indiso­cia­bil cinismul şi sinceritatea, componente ale unui anume roman­tism. Pare să poată juca orice, până în 1963 fiind solicitat să colaboreze în Franţa şi în Italia, cu regizori faimoşi. Peter Brook îl distribuie în „Moderato cantabile“, alături de Jeanne Moreau. În „La Ciociara“, ecranizare a romanului semnat de Alberto Moravia, Vittorio de Sica îi oferă rolul tânărului intelectual de stânga, omorât de nemţi, în ultimul Război Mondial, după ce se îndrăgostise de eroina principală