Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalele ar fi curate ca lacrima

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 18 aprilie 2013 ·

• un control al DSP Neamt nu a găsit nici o problemă în vreunul dintre cele 5 spitale ale judetului În spitalele nemtene totul este curat lună, nu este aglomeratie prin saloane, se respectă circuitele, sînt medicamente, iar clădirile arată bine. Asta reiese din raportul de control întocmit de reprezentantii Directiei de Sănătate Publice si care a ajuns pe masa ministrului Eugen Nicolăescu. Luna trecută, Ministerul Sănătătii a cerut tuturor directiilor din subordine să facă verificări în unitătile sanitare cu paturi. Inspectorii sanitari aveau ordin să urmărească starea de curătenie, actiunile de dezinfectie pentru prevenirea infectiilor intraspitalicesti, existenta blocurilor alimentare, a rezervelor de apă, a grupurilor electrogene în caz de nevoie, respectarea legislatiei în privinta spatiului vital al bolnavilor etc. În Neamt au fost controlate toate cele 5 spitale, iar la final nu s-a aplicat nici o sanctiune si nu s-a dat nici un avertisment, desi în alte judete au tot fost constatate neconformităti. „Toate unitătile controlate au autorizatie sanitară de functionare eliberate cu plan de conformare. În toate cele cinci unităti se respectă capacitatea si obiectul de activitate. Structura functională este respectată în toate unitătile conform aprobărilor ministerului. În cinci spitale există grup electrogen. Este asigurată rezerva de substante necesare efectuării operatiunilor de curătenie si dezinfectie atît pe sectii cît si la magaziile centrale ale spitalelor. Fiecare spital are bloc alimentar propriu. Nu s-au identificat probleme deosebite legate de sterilizarea instrumentarului, păstrarea în conditii optime a articolelor de sterilizare si a materialului steril. În fiecare spital este nominalizată persoana pentru supravegherea si controlul infectiilor nozocomiale, există plan propriu de măsuri pe anul 2013 discutat si aprobat în Comitetul Director si sînt indep

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 13 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Motivul pentru care sistemul VAR nu funcționează la Supercupa României, FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 8 minute
. Primul meci al sezonului 2025-2026, Supercupa României, meci care le-a adus față în față pe campioana FCSB și deținătoarea Cupei României, a început cu întârziere și cu probleme tehnice. - comunicat privind situația sistemului VAR Brigada de arbit

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 28 minute
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 27 minute
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Cel puţin doi morţi după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Austria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Austria, a anunţat poliţia sâmbătă, conform relatării Agerpres Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4

Rupere de nori în zona municipiului Făgăraş. Un copac a căzut peste o maşină aflată în mers, străzi au fost acoperite cu apă

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din judeţul Braşov a provocat pagube materiale şi afectat traficul rutier. Un arbore s-a prăbuşit peste un autot

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 6 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doar 64% dintre românii apți de muncă lucrează, conform lui Radu Burnete: „Nu se poate ca doar unii dintre noi să plătim mereu”

Adevarul acum o ora
Consilierul prezidențial Radu Burnete atrage atenția că cei aproape 5 milioane de angajați din sectorul privat nu mai pot susține, prin taxe și impozite, întregul aparat bugetar, care a ajuns la peste 1,3 milioane de angajați. Burnete avertizează că

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°