Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tutun confiscat la Bors

Publicat in Bihor Online, joi 18 aprilie 2013 ·

Scris de Alexandra Lăzureanu - Miercuri dimineaţa, la controlul de frontieră s-a prezentat cetăţeanul român Cristina Luciana P., în vârstă de 24 de ani, domiciliat în judeţul Mureş, conducând un autoturism marca Volskwagen Vento înmatriculat în România.

La controlul specific efectuat, s-a descoperit în portbagajul autoturismului în mai multe genţi tutun pentru fumat 10,200 kg respectiv foi pentru ţigarete 11600 foi , de provenienţă Republica Ungară. Persoana în cauză a declarat că întreaga cantitate de ţigări a fost achiziţionată dintr-un magazin specializat din Ungaria şi susţine aceasta că erau pentru uzul personal al ei şi familiei sale. Întreaga cantitate de tutun şi foi, în valoare de 3000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării. Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală admisă. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării şi a fost depusă la camera de corpuri delicte a I.T.P.F. Oradea. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 14 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Alexandru Rogobete, în vizită oficială la Târgu Mureș, pe șantierul viitorului Institutut de Boli Cardiovasculare

Mediafax acum 14 minute
Prin intermediul unei postări publicate duminică pe pagina de Facebook, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat că la șantierul viitorului Institut de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCVT) din Târgu Mureș, „lucrările av

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°