În cuprinsul unuia dintre memoriile – pe file numeroase – adresate în martie 1968 secretarului general al Partidului Comunist Român, cu dorinţa să ajungă chiar sub ochii lui Nicolae Ceuşescu (Cunoscând înţelepciunea şi largul orizont de care aţi dat dovadă în activitatea neobosită de Partid şi de Stat, mă adresez dumneavoastră cu convingerea că veţi găsi soluţia cea mai indicată pentru rezolvarea cazului meu), şi după acest introductiv captatio benevolentiae reprodus între paranteze, Florica Bagdasar, medic-pensionar (67 de ani), caută să explice de la cine şi de la ce a pornit „scandalul“ legat de Centrul de Igienă Mintală, nădăjduind astfel să înlăture „o nelinişte sufletească de peste 20 de ani“. 1968 avea să fie anul „Primăverii de la Praga“, când Alexander Dubcek lansa un program de reforme politice, sociale şi economice de neimaginat până atunci într-o ţară a lagărului socialist, iar la 21 august, Nicolae Ceauşescu va condamna cu vehemenţă şi în public – în Piaţa Palatului, din balconul sediului Comitetului Central – invazia Cehoslovaciei de către armatele a cinci state semnatare ale Pactului de la Varşovia. („O mare greşeală şi o primejdie gravă“; „Nu există nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc“) Va fi anul maximei popularităţi a liderului comunist român (participanţii la uriaşul miting exprimându-şi adeziunea şi hotărârea de a opune rezistenţă în cazul unei acţiuni similare împotriva României). A fost anul unei mari înşelătorii politice, când s-a crezut că vremea terorii şi a dictaturii luase sfârşit, când îndeosebi intelectualii au sperat în respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în libertatea de expresie, în acordarea posibilităţii de a călători etc., înscriindu-se, în număr mare şi de bunăvoie în rândul