Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspectul care ar fi trimis scrisorile toxice preşedintelui Obama pretinde că scoate la lumină o reţea de traficanţi

Publicat in Adevarul, joi 18 aprilie 2013 ·

Suspectul care ar fi trimis scrisori cu ricină unor oficiali americani, printre destinatari fiind şi preşedintele Barack Obama, credea că prin faptele sale dezvăluie o conspiraţie a unei organizaţii de trafic de părţi ale corpului uman care erau vândute pe piaţa neagră. Bărbatul era un mare fan al cântăreţului Elvis Presley şi îl imita adesea în spectacolele sale, numele lui de scenă fiind KC – aceeaşi semnătură potrivit scrisorilor cu ricină. Paul Kevin Curtis, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat miercuri la domiciliul său din Corinth, Mississippi, a declarat FBI, potrivit publicaţiei „USA Today“. Bărbatul este acuzat că a trimis în această săptămână scrisori cu ricină către preşedintele Barack Obama şi senatorului republican Roger Wicker din Mississippi. Scrisorile au ajuns la destinatari la doar o zi după atentatul cu bombe din Boston. Keneth Curtis, aşa cum a fost identificat de FBI, a mai trimis anterior mai multe scrisori senatorului Wicker. Personalul biroului său au alertat autorităţile cu privire la frecvenţa corespondenţei sale, ceea ce a dus la descoperirea scrisorii cu ricină, informează publicaţia „The Daily Mail”. Familia americanului este încă şocată de gestul lui extrem şi de vestea arestării. Verişoara lui Keneth, Ricky Curtis, l-a descris drept un „super artist de divertisment” care se îmbrăca adesea precum Elvis şi mulţi alţi cântăreţi atunci când era pe scenă. Ricky a povestit cum verişorul ei a scris despre problemele sale, apărute în urma unei afaceri eşuate şi cum se simţea nedreptăţit de autorităţi. Un cont de Facebook cu numele „Kevin Curtis Live (KC)”, despre care se crede că aparţine suspectului, are publicate mai multe postări care oferă detalii despre o conspiraţie a unor indivizi care fac trafic cu părţi din corpul omenesc. „Mă aflu în prima linie a unui război secret. Un război care generează miliarde de dolari pentru mafia coruptă c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°