Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ONG-urilor româneşti vor primi granturi de 30 de milioane de euro pentru combaterea discriminării şi a sărăciei

Publicat in Adevarul, joi 18 aprilie 2013 ·

Organizaţiile neguvernamentale din România au la dispoziţie 30 de milioane de euro pentru proiecte legate de drepturile omului, democraţie participativă, combatarea rasismului şi xenofobiei, dar şi de asistenţă socială, prin programul de granturi al Spaţiului Economic European.

Programul „Fonduri ONG în România”, parte a Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European are un buget total de 30 de milioane de euro pentru dezvoltarea societăţii civile. Obiectivul programului este consilidarea contribuţiei la justiţia socială, dar şi sprijinirea democraţiei şi dezvoltarea durabilă.

O treime din alocarea bugetară pentru finanţarea proiectelor va acoperi domenii esenţiale legate de democraţie, drepturile omului, buna guvernare şi transparenţa, combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Peste 20% din fonduri va fi alocată furnizării de servicii sociale şi servicii de bază pentru grupurile vulnerabile, iar cel puţin 3 milioane de euro trebuie alocaţi proiectelor ce vizează sprijinirea copiilor şi a tinerilor.

Programul, coordonat în România de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), va avea două runde de finanţare. În cadrul fiecărei runde se vor organiza concursuri de proiecte distincte pentru fiecare dintre componentele programului.

Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European, trei state non-membre ale Uniunii Europene, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, contribuie la coeziunea regională prin intermediul unor programe precum Granturile SEE şi cele norvegiene. Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97% din suma totală, ce se ridică la peste 300 de milioane de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 2 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 4 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 5 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 8 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 2 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 3 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 3 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 4 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 5 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

10°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
lun.

3°/13°
Timisoara
acum

vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°