Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Botezul” recruţilor din decembrie: Cercetare şi diversiune pentru ambuscadă la Poligonul Babadag!

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 18 aprilie 2013 ·

Miercuri dimineaţa, la poarta Batalio­nului 307 Infanterie Marină din Babadag, trei militari şi toţi atâţia maidanezi întâmpină reprezentanţii presei pentru un exerciţiu militar anunţat a se desfăşura atât în incinta unităţii, cât şi la poligon. Fiind vorba despre o misiune de cercetare – diversiune pentru ambuscadă, nu sunt tocmai convins că patrupedele sunt civile şi probabil au şi ele rolul lor în misiunea care urmează. Într-un foişor din apropierea bazei de antrenament, la cafea, coman­dantul unităţii explică mai mult pentru cameramanii televiziunilor care va fi desfăşurarea evenimentelor şi, ca de obicei în astfel de momente, se schimbă o parte din scenariu. „Putem alerga în spatele militarilor?” vine o întrebare care îl înmoaie pe colonelul Daniel Frumosu, care nici nu spune „nu”, dar nici nu aprobă.

Evident, s-ar duce naibii toată misiunea, pentru că în timpul operaţiunilor se va folosi muniţie. Se cade la învoială ca după ce se desfăşoară misiunea să se mai tragă o „dublă” dar fără focuri de armă. Ar fi periculos altfel, mai ales pentru nişte civili neinstruiţi.

La intrarea în baza de antrenament, subofi­ţerul Ghiuzelea prezintă câteva dintre „secrete­le” infanteriştilor marini, bune de ştiu şi pentru viaţa civilă. Patru feluri de a amenaja un foc deschis, de la cel de tip stea până la cel de tip bloc, apoi capcanele pentru animale, în misiuni în care infanteristul marin trebuie să mânânce numai ce prinde şi până la tipurile de acunzători, de la cea din fântână şi până la cea de tip iglu. Apoi patul înălţat pe lemne cu saltea de stuf. „E mai bine să dormi pe ceva doar rece, decât pe ceva ud şi rece”, explică militarul pus de co­mandant să facă „încălzirea” înaintea misiunii.

Recuperarea unor ostatici, prima temă de lucru

Primul exerciţiu este coordonat de maiorul Virgil Popescu. E o recuperare de ostatici cu desfăşurare de forţe cores

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ziua în care cerurile se deschid și rugăciunile sunt ascultate. Ce nu este bine să faci în această zi ca să nu atragi răul

Botosani News acum 26 minute
Pe 29 iunie Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții. Ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel marchează miezul verii a

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 11 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 7 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 9 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 11 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 12 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 12 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°