Fiica președintelui Traian Băsescu s-a făcut de rușine în Parlamntul European, când a citit un discurs greșit, care n-avea legătură cu dezbaterea din sală.
Tema de discuție din Parlamentul European viza problema pescuitul, însă Elena Băsescu a început să vorbească, atunci când i s-a dat cuvântul, despre importanța regiunii arctice. După ce a cuvântat câteva minute, Eba s-a trezit cu microfonul oprit și cu rugămintea de a se prezenta cu discursul la dezbaterea intitulată "Strategia UE pentru regiunea arctică".
După această greșeală, Eba a încercat să dreagă busuiocul pe Twitter.
"Nu a fost greșeala mea, a fost greșeala staff-ului tehnic de la prezidiul plenarei. Eu mă înscrisesem pentru dezbaterea privind "Strategia Uniunii Europene pentru regiunea arctică" și mi s-a oferit cuvântul fără să-l cer la dezbaterea privind "Blocajul instituțional în ceea ce privește planurile multianuale de gestionare a pescuitului". Tabela electronică ce anunța titlurile dezbaterilor nu funcționa în acel moment. Abia mă întorsesem în plen și nu aveam de unde să știu ce subiect se dezbătea", a scris ea.
Fiica președintelui Traian Băsescu s-a făcut de rușine în Parlamntul European, când a citit un discurs greșit, care n-avea legătură cu dezbaterea din sală.
Tema de discuție din Parlamentul European viza problema pescuitul, însă Elena Băsescu a început să vorbească, atunci când i s-a dat cuvântul, despre importanța regiunii arctice. După ce a cuvântat câteva minute, Eba s-a trezit cu microfonul oprit și cu rugămintea de a se prezenta cu discursul la dezbaterea intitulată "Strategia UE pentru regiunea arctică".
După această greșeală, Eba a încercat să dreagă busuiocul pe Twitter.
"Nu a fost greșeala mea, a fost greșeala staff-ului tehnic de la prezidiul plenarei. Eu mă înscrisesem