Clickshop.ro, mall-ul online al Romtelecom, sărbătorește 2 ani de la lansare, prin reduceri de până la 50% pentru toate produsele disponibile pe rafturile sale virtuale.
În perioada 19-21 aprilie, toate prețurile produselor din magazinul virtual, exceptând accesoriile, vor fi reduse cu până la 50%. Cele mai mari reduceri vor fi pentru produsele din categoriile “Electronice”, “Electrocasnice” și “IT”.
Clickshopa va avea promoții aniversare inclusiv pentru cele marca Samsung din generația 2013. De exemplu, Samsung UE42F5000 va avea un preț mai mic cu 20%, sistemul audio Magnat Interior 5001 - cu 50% sau Tableta Acer Iconia B1 - care va fi redusă cu 40%, în limita stocului disponibil.
Clienții pot face cumpărăturile și din mers, cu ajutorul aplicației destinate utilizatorilor de iPad sau al variantei pentru mobil m.clickshop.ro. Clienții business vor avea de asemenea reduceri disponibile în zona care le este dedicată: www.clickshop.ro/business.
“Cele mai bine vândute produse de pe clickshop.ro sunt, de regulă, televizoarele, tabletele, aparatele de făcut cafea, electrocasnicele mici și smartphone-urile. Vrem să le oferim ceva în schimb clienților noștri și suntem convinși că oferta aniversară, cu reduceri similare celor din timpul BlackFriday, va atrage cumpărători pentru toate categoriile, mai ales că nu oferim doar prețuri atractive, ci, ca de obicei, garantăm și calitatea produselor”, a declarat Olaf Lausen, Director Dezvoltarea Afacerii, Romtelecom.
Pentru comenzile mai mari de 200 de lei de pe clickshop.ro, transportul este gratuit.