În seara zilei de 17 aprilie 2013, în cadrul unei emisiuni televizate care s-a difuzat la postul Antena 3, domnul Adrian Năstase a emis mai multe afirmaţii care aveau ca scop victimizarea sa în faţa opiniei publice, utilizând sintagme ilustrative ca: „nu este vinovat pentru faptele în temeiul cărora a fost condamnat definitiv la 2 ani închisoare şi se va adresa cu o plângere la CEDO“; „n-a utilizat instituţia juridică a graţierii individuale privind această pedeapsă pentru că n-a săvârşit nici o infracţiune“ etc.

De asemenea, dl Adrian Năstase se consideră o victimă a justiţiei şi pentru că a fost condamnat la 3 ani de închi­soare cu suspendare într-un alt dosar judecat tot de cea mai înaltă instanţă judecăto­rească (cauza se află în recurs), ca şi în cazul pentru care pretinde că s-a adresat în străinătate organismelor internaţionale. În acelaşi timp, a recunoscut că la locuinţa sa au fost descoperite de către organele de poliţie, cu ocazia unei percheziţii cu prilejul incidentului petrecut după rămânerea definitivă a pedepsei de 2 ani închisoare, un număr de aproximativ 400 cartuşe. Cu privire la această faptă este demn de reţinut că dl Adrian Năstase a recunoscut existenţa în locuinţa sa a muniţiei, dar a calificat această faptă „lipsită de pericol social“.

Astfel fiind, este necesar a sublinia că se mărturiseşte – iar organele de cercetare penală sunt datoare a constata – existenţa unor fapte de natură penală (infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor) comise de dl Adrian Nastase. Atragerea răspunderii penale – pentru existenţa sau inexistenţa gradului de pericol social – nu aparţine aprecierii şi dorinţei exprimate de dl Adrian Năstase, ci o asemenea concluzie este în competenţa organelor de justiţie. Cert este că dl Adrian Năstase a comis o faptă prevăzută de legea penală – dovedită chiar prin recunoaş­terile sale publice – şi numai organele d