Demisia lui Cristian Preda din board-ul ISP, fundaţia politică a PDL, semnalează eşecul ultimei tentative de, introduce în România modelul german şi european al fundaţiilor afiliate partidelor politice. Declinul ISP este un caz şcoală.
Spre deosebire de ONG-uri, care sunt finanţate cu precădere din fonduri private, fundaţiile politice germane afiliate partidelor politice sunt finanţate din fonduri publice în funcţie de ponderea politică a fiecărei formaţiuni. Konrad Adenauer este asociată Uniunii Creştin-Democrate, Hanns Seidel, Uniunii Creştin Sociale, Friedrich Ebert, Partidului Social-Democrat şi Friedrich Naumann, Partidului Libertăţii. Fiecare din aceste curente doctrinare au şi câte un echivalent la nivelul Uniunii Europene, finanţarea fundaţiilor politice europene făcându-se din bugetul Parlamentului European. Beneficiul politic al acestor fundaţii este evident. Ele asigură o sursă continuă de idei, analize, studii şi soluţii politice, o pepinieră de educaţie şi, aproape ca în sport, de antrenament politic pentru viitoarele generaţii de lideri ai partidului şi generează o reţea de legături politice formale şi informale la nivel naţional şi internaţional în beneficiul politic al curentului politic pe care îl reprezintă. Cu alte cuvinte, baza intelectuală şi organizaţională necesară oricărui partid democratic serios. În pofida acestor beneficii, modelul german al fundaţiilor politice nu a prins şi în România. De ce?
O explicaţie constă în faptul că nu există o legislaţie care să permită finanţarea transparentă de la buget a acestor fundaţii. Nu că nu ar fi existat propuneri în acest sens. Într-un text recent, Dragoş Paul Aligică scrie că, deşi existau semnale clare că PSD şi PNL ar fi acceptat trecerea unei astfel de legislaţii, guvernul condus de PDL nu a avut curajul sau viziunea să o promoveze. Dar finanţarea este doar o parte a problemei
