Uneori, dar mai ales primăvara, când înfloresc zarzării, lumea pare îndreptăţită să privească mai atent „corola de minuni a lumii“ şi mai puţin mizeriile de pe caldarâm. Chiar dacă mai nou, în locul teilor deja intraţi în povestea poveştilor sau doar a vorbei, în faţa Palatului Rosnovanu a poposit o pereche tradiţională de ouă, unul roşu şi celălalt, desigur, galben, suficient de augmentate pentru a nu mai reclama ieşenilor să le şi numere. Am putea spune că, până şi în Postul mare, cineva din respectiva Primărie are vocaţia nestrămutată a kitsch-ului; dar nu spunem, pentru a nu ne încărca reflexiv cu vreun păcat peremptoriu.

Cert este că efortul edililor de a plomba gropile străzilor noaptea, cam hoţeşte şi cam inutil, pe motiv că astfel n-ar încurca prea mult circulaţia, este şi rămâne înduioşător, chiar dacă respectivele petice nu vor ţine mai mult decât o tuse ori doar perioada sfintelor sărbători pascale, din motive fireşti, că smoala şi asfaltul sunt şi vor fi antrenate de roţile maşinilor care se mai încumetă să circule prin târg.

Altfel, efortul de a conferi totuşi un aer de sărbătoare oraşului rămâne meritoriu, mai ales că, observă nişte camarazi, dacă Primăria n-ar fi marcat prin nimic evenimentele creştine sigur s-ar fi trezit careva să acuze lipsa de reacţie, la fel cum, dacă a făcut-o, iar nu e bine, că risipeşte aiurea puţinii bani pe care-i mai are visteria publică. Sigur că, întotdeauna, până şi în astfel de aprecieri de principiu, contează de care parte a... baricadelor eşti, dar importantă rămâne măsura în care ne vom simţi cu toţii într-un oraş în sărbătoare şi deferenţă pioasă şi smerit respect, grijit mai mult de solidaritatea creştină şi poate mai puţin de o trivială capitalizare de imagine, din simplul motiv că preacurcernicile cruci, largi şi pioase, nevăzute de nici o cameră a vreunei televiziuni oarecare, în absenţa unei băi d