Lucrările la noul centru de depozitare a deşeurilor stagnează. Directorul Brantner Vereş: Rampa temporară poate funcţiona cel mult până la sfârşitul anului.
Experienţa trăită de clujeni în toamnă, după închiderea rampei de deşeuri de la Pata Rât, când pentru câteva zile gunoaiele au zăcut pe străzi, ne putând fi ridicate de către firmele de salubritate pentru că aveau unde să-l depoziteze, s-ar putea repeta la sfârşitul anului, termenul maxim până la care depozitul temporar ar putea să funcţioneze, potrivit administratorului rampei, Eugen Vereş.
Vă reamintim că lucrările la noua groapă de gunoi din Cluj au fost oprite anul trecut în luna noiembrie după ce liderul asocierii care executa construirea centrului de management integrat al deşeurilor a intrat în insolvenţă. Cu toate că, la sfârşitul lunii februarie, s-a semnat un act adiţional care permitea redeschiderea şantierului, prin numirea unei alte firme la conducerea asocierii de companii care execută lurarea, centrul e tot în stand-by.
Află din interviu acordat Monitorul de Cluj de Eugen Vereş, directorul operatorului de salubritate Brantner Vereş, cât e de presantă problema şi ce soluţii alternative la centrul ecologic de depozitare a deşeurilor există.
Eugen Vereş: Da, lucrările la execuţia noului depozit ecologic stagnează. Am înţeles că firma care a intrat în faliment a fost înlocuită cu o altă firmă şi că din moment în moment trebuie să înceapă lucrările. Normal lucrările trebuiau finalizate încă din vara lui 2010. Şi din 2010 până acum se tergiversează.
E.V.: Noi nu trebuie să stăm, cu mâna în sân şi când spun noi, mă refer la producătorii de deşeuri, la operatorii de salubritate, la administraţiile locale, la administraţiile judeţene. Trebuie să implementăm sistemul de colectare selectivă. Implementând sistemul de colectare selectică reducem cantităţile de deşeuri care tr