Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Godineşti au fost sesizaţi de M.V., 76 ani, din comuna Godineşti, despre faptul că, persoane necunoscute au pătruns în gospodăria sa, de unde i-au sustras un cazan din cupru. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă în vederea efectuării cercetării la faţa locului, ocazie cu care s-a constatat că, autori necunoscuţi au sustras un cazan de fabricat ţuică, confecţionat din cupru, cu o capacitate de 40 litri, în valoare de aproximativ 2.000 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind dispuse măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a fost identificat suspectul infracţiunii de furt, respectiv M.H.V., de 20 ani, din aceeaşi localitate. Acesta a sustras cazanul din cupru, pe care ulterior l-a valorificat la un centru de colectare a deşeurilor feroase cu punct de lucru în oraşul Tismana, pentru suma de 119 lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea activităţii infracţionale a suspectului.
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Godineşti au fost sesizaţi de M.V., 76 ani, din comuna Godineşti, despre faptul că, persoane necunoscute au pătruns în gospodăria sa, de unde i-au sustras un cazan din cupru. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă în vederea efectuării cercetării la faţa locului, ocazie cu care s-a constatat că, autori necunoscuţi au sustras un cazan de fabricat ţuică, confecţionat din cupru, cu o capacitate de 40 litri, în valoare de aproximativ 2.000 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind dispuse măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a fost identificat suspectul infracţiunii de furt, respectiv M.H.V., de 20 ani, din a