După mai bine de doi ani de elaborare metodică şi prezenţă publică, antibăsismul a început să intre în declin. Cu toate că este un „ism”, antibăsismul nu a devenit o ideologie, cu toate că au existat intenţiile, instrumentele şi resursele umane dispuse să creeze aşa ceva.

Nici nu avea cum, fiindcă un fenomen complex precum ideologia nu apare peste noapte şi nu doar prin raportarea pozitivă sau negativă la o persoană.

Antibăsismul este o reacţie a unui procent însemnat din electoratul românesc faţă de atitudinile văzute şi nevăzute, reale sau doar imaginate ale preşedintelui Băsescu, produsă şi întreţinută o perioadă destul de lungă de un demers propagandistic construit ca la manual.

„simplificare şi repetare, iată secretul propagandei moderne”

Scopul propagandei nu este acela de a face masele să gândească, ci de a genera o acţiune. Cum se realizează acest lucru? Fritz Hippler, cunoscutul realizator de filme propagandistice în regimul nazist, spunea: „simplificare şi repetare, iată secretul propagandei moderne”.

Asta s-a întâmplat în România ultimilor ani la televiziunile lui Dan Voiculescu şi, mai cu prudenţă, la celelalte (Realitatea TV şi RTV) ce au susţinut venirea la guvernare a actualei coaliţii politice; de cealaltă parte, care reacţie, s-a plasat B1 TV. Astfel, demersurile acestor posturi s-au plasat în afara deontologiei jurnalismului, realizatorii emisiunilor (toate la fel, precum mărfurile din diverse magazine care sunt aduse de la acelaşi depozit en gros) fiind practic propagandişti. Nu pot uita ameninţarea unei realizatoare anteniste, „vom veni noi la putere!”, precum şi constatarea „acum suntem noi la putere”.

Ceea ce s-a întâmplat în vara trecută ne-a reamintit un adevăr formulat de Gustave Le Bon în celebra sa Psihologia maselor: „Puţin apte pentru raţionament, mulţimile se arată în schimb foarte apte pentru acţiune”