Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final “de foc” pentru HC Zalău

Publicat in Magazin Salajean, joi 18 aprilie 2013 ·

Duminică, ora 11, Sala Sporturilor din Zalău

HC Zalău – SCM Craiova

Pentru a termina pe un loc de cupă europeană echipa zălăuană este obligată să câştige atât partida de duminică, cu SCM Craiova, cât şi cea din ultima etapă, tot de pe teren propriu, cu HC Dunărea Brăila. HC Zalău depinde şi de jocul celorlalte rezultate, fiindcă Oltchimul trebuie să învingă, în penultima etapă, în deplasare, formaţia brăileană.

HC Zalău va susţine duminică al treilea meci în decurs de o săptămână, după ce, duminica trecută a susţinut returul din semifinalele Cupei EHF, cu Metz Handball, iar miercuri a evoluat în Capitală, împotriva celor de la CSM Bucureşti.

Echipa zălăuană a pierdut jocul cu formaţia bucureşteană la o diferenţă de patru goluri, 22 – 26, după ce gazdele au avut un avans de şase goluri (8 – 2) după numai zece minute de joc. “Am început prost partida. Practic, meciul a început de la 8 – 2, cât era scorul în minutul zece. S-au făcut o serie de greşeli la transmiterea mingi, pe fondul unei apărări avansate a gazdelor. Adversarele au practicat şi un joc dur, lăsate fiind de arbitri, iar dacă nu vin, la timp şi sancţiunile disciplinare, e greu să faci faţă. Ele au fost şi mai proaspete decât noi, fiindcă nu au mai jucat un meci de două săptămâni. Echipa din Bucureşti a avut tot lotul valid, chiar dacă s-a spus altceva înaintea jocului, iar noi am avut patru jucătoare cu probleme de sănătate, dintre care, doar pe Czeczi am lăsat-o acasă”, ne-a declarat managerul Gheorghe Tadici.

Tehnicianul zălăuan consideră că pe final, echipa sa ar fi putut obţine chiar o victorie dacă Adrian Eremia, unul dintre cei doi arbitri, nu ar fi comis câteva erori de arbitraj. “Am avut două momente când am revenit la un gol şi puteam trece peste ele, dar au intervenit câteva greşeli de arbitraj, dar numai din partea unui arbitru. Au fost doi arbitri care au arbitr

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 19 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Bolojan, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri: Se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de vedere legal. Acest lucru o să-l aflaţi până la sfârşitul lunii iulie

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri privind reforma administraţiei publice, că se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de veder

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°