„[...] uneori am impresia că poezia e cel mai cool gadget de care am nevoie.“
Sabina Comșa, Lumina de avarie În anii ’80 ai secolului trecut, debutul colectiv reprezenta o formă de frondă, un mod de a atrage atenția într-o lume literară oarecum monocromă, draconic supravegheată prin filtrele comuniste. După 1989, într-un spaţiu cultural cît de cît diversificat, statutul debutului colectiv s-a schimbat și este din ce în ce mai dificil să atragi atenția prin acest tertip publicistic. Mai degrabă, în cazul multor scrieri colective, şi mă refer aici mai ales la proză, ar fi vorba pur și simplu de experiment, și aș putea exemplifica prin romanul colectiv Rubik (Polirom, Iași, 2008) sau prin microromanul Filo, meserie! (Aula, Brașov, 2005). Merită menționat, din acest punct de vedere, și volumul coordonat de Ruxandra Cesereanu, Poveștile Duniazadei, ale sclavei sale Rasazada și ale regelui Sahzaman (Tracus Arte, 2012). În ceea ce privește debutul colectiv cu un volum de poezie, însă, nu se mai pune la modul acut problema experimentului decît dacă aceasta este intenția autorilor (cam același lucru se poate spune și despre scrierile colective în proză, însă, după cum am atras atenția, aici tentația spre experiment e mai mare). De obicei, scopul acestui tip de volum este ceva mai modest, și anume acela de a propune atenției lectorului cîteva nume noi, motiv pentru care el încearcă să atragă atenția prin ceva anume, fie că e vorba de aspect, de concept, ori de materialul propus, ori, varianta preferabilă, prin toate aceste elemente laolaltă. Grupul literar brașovean „Lumina de avarie“ a ieșit recent pe piața literară cu un astfel de volum colectiv de poezie (Lumina de avarie, Tracus Arte, București, 2012), volum cuprinzînd șapte poeți aflați mai mult sau mai puțin la început de drum. Cei șapte sînt: Diana Bercu, Antonia Stroe, Șerban Roman, Bianca Nicola, Sa