Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...
OCTAVIAN ANDRONIC: Cât cântăresc datoriile de jumătate de milion euro în deciziile de numire ale procurilor? (AMOS News)
"Un amănunt care a trecut aprope neobservat, pe mine m-a şocat. Este vorba despre candidaţii la funcţiile de conducere din parchete, problemă care a inflamat vreme de mai bine de o lună, mediile politice şi nu numai: declaraţiile de avere ale celor propuşi de Ponta. În mod special de datoriile acestora. Nu mai puţin de jumătate de milion de euro cumulează datoriile pe care cinci din cei şase procurori le au la bănci, prieteni sau cunoscuţi. Singurul a cărei avere nu este grevată de aşa ceva este Codruţ Olaru. Acesta nu are bani în conturi, dar are vreo două case şi o maşină. S-ar putea spune că este cel care şi-a gestionat cel mai bine veniturile. În cazul lui Bogdan Licu lucrurile stau ceva mai complicat: are o avere mobilă şi imobilă consistentă, dar şi o groază de datorii: deţine două terenuri, patru apartamente şi o casă, precum şi trei autoturisme. În acelaşi timp, este înglodat în datorii, având de înapoiat aproape 400.000 de euro, la prieteni şi la bănci. Al doilea mare datornic este Tiberiu Niţu, care are de returnat credite de peste 200.000 de euro la bănci. Din capul locului mi se pare că aceasta este problema care poate greva asupra calităţii actelor profesionale pe care vor avea să le îndeplinească viitorii şefi ai parchetelor."
CEZAR PAUL-BĂDESCU: Viitorul mai sună şi bine (Adevărul)
"Din fericire, realitatea nu e aşa de simplă, cum ne place nouă să credem din comoditate. Mi s-a confirmat acest lucru şi de curând, când am găsit din întâmplare o cronică la o carte a mea, „Tinereţile lui Daniel Abagiu“, pe un blog al unor c