Bolile de rinichi ar putea fi evitate, chiar şi în contextul creşterii poluării, respectând 10 reguli, printre care consumul ponderat de sare, tratarea danturii şi a infecţiilor pielii, îngrijirea amigdalelor şi prudenţa la frig şi umezeală, spune dr. Mihai Voiculescu, de la Institutul Fundeni.
"Am făcut un decalog al prevenirii bolilor renale, pentru că ştiu sigur că, dacă învăţăm cum să ne îngrijum rinichii încă din copilările, vom păstra aceste bune obiceiuri toată viaţa şi ne va fi mai uşor. Iată cele zece sfaturi: nu mânca sărat; bea lichide nealcoolice; tratează dantura; îngrijeşte amigdalele; tratează infecţiile pielii; măsoară zahărul în sange şi tratează diabetul; măsoară tensiunea arterială şi tratează hipertensiunea; nu lua medicamente fără aviz medical; evită frigul şi umezeala şi ai grijiă de igiena genitală, care este foarte importantă", a explicat prof. dr. Mihai Vociulescu, şeful Clinicii de Nefrologie şi Medicină Internă de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Voiculescu a analizat situaţia românilor cu boli cronice de rinichi şi soluţiile pentru îmbunătăţirea vieţii acestora, cu ocazia celui de al nouălea Congres Naţional de Nefrologie, Dializă, Transplant Renal şi Acces Vascular, care beneficiază de participare internaţională.
Potrivit prof. Voiculescu, prevalenţa ridicată şi subdiagnosticarea afecţiunilor cronice de rinichi în România ar trebui să ridice un mare semn de întrebare legat de importanţa care este dată prevenţiei şi diagnosticării precoce a acestor boli.
"Gravitatea este cu atât mai mare în condiţiile în care bolile cronice de rinichi nu vin singure, ci sunt interconectate cu afecţiuni precum diabetul zaharat şi bolile cardiovasculare, devenind astfel o ameninţare reală pentru sănătatea publică. Situaţia bolilor cronice de rinichi este una îngrijorătoare. În România, se înregistrează un ritm prea ra