Cei trei bărbaţi, pe care poliţiştii spun că i-au prins la braconaj piscicol pe balta Pădureni Sud, din apropierea oraşului Mărăşeşti, susţin că ei întocmeau un studiu. Ei îi acuză pe poliţiştii din Mărăşeşti că s-au purtat abuziv, confiscându-le şi un telefon. Acelaşi lucru îl susţine şi avocatul Didi Băjenaru, care spune că ieri a fost îmbrâncit şi înjurat de oamenii legii din Mărăşeşti. Conducerea IPJ Vrancea ne-a spus că persoanele implicate în acest caz pot depune plângere cu privire la atitudinea poliţiştilor.
Persoanele cercetate pentru braconaj, după ce marţi au fost găsite pe balta Pădureni Sud de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vrancea, susţin că nu erau la braconaj, ci întocmeau un studiu.
Balta a fost închiriată de societatea Imperativ SRL Baia Mare, judeţul Maramureş, de la Administraţia Naţională „Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Siret Bacău. Pe 2 aprilie a fost încheiat procesul verbal de identificare a bunului închiriat, iar firma din Baia Mare a fost pusă în posesie de reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea.
Victor Butean, împuternicit al administratorului societăţii din Baia Mare care a închiriat balta, spune că a luat legătura cu Ionuţ Mihalache, din Galaţi, doctor inginer piscicol, în vederea întocmirii unui studiu. Acesta din urmă a sosit în Vrancea marţi, împreună cu medicul veterinar din Adjud Adrian Negoiţă şi Ionel Ciocoiu. „Ionuţ Mihalache este specialist în piscicultură şi l-am contactat pentru un studiu de impact, precum şi pentru îndrumare tehnică în exploatarea bălţii Pădureni, acestea fiindu-mi necesare pentru autorizaţia de mediu şi un proiect european. Mihalache a venit la Pădureni cu medicul veterinar şi cu o altă persoană. Le-am pus la dispoziţie şi o barcă. Mihalache avea şi un aparat de electronarcoză. Practic, acest apar