Fostul tehnician al buzoienilor şi-a rezilitat contractul cu Delta Tulcea
Mihai Ciobanu, fostul antrenor al divizionarei „C”, Gloria Buzău ar putea reveni în Crâng stagiunea următoare. Ciobanu este liber de contract după ce şi-a încheiat de comun acord cu oficialii tulceni, înţelegerea pe care o avea cu Delta, formaţia din localitate.
Potrivit unor surse, tehnicianul gălăţean a fost dat afară pe linie politică, conducătorii „portocalii” ai urbei de la Dunăre acontând locul de tehnician al Deltei lui Erik Lincar un preferat de-al Partidului Democrat Liberal. Antrenorul Mihai Ciobanu a stat de şase meciuri pe banca tehnică a formaţiei dobrogene, perioadă în care nu a pierdut niciun meci, a înregistrat trei victorii şi trei rezultate de egalitate. „Nu mi-am dat demisia, pentru că asta ar fi însemnat să recunosc faptul că nu mi-am făcut bine treaba. Mi-am încheiat mandatul de la Delta, de comun acord cu conducerea, cu satisfacţia muncii bine făcute. Nici nu am fost demis, să nu se înţeleagă greşit, iar la Tulcea, probabil după două mandate scurte, al treilea ar fi de prisos”, a declarat tehnicianul gălăţean la despărţirea de Tulcea.
Dorit în Crâng?
Potrivit unor surse, tehnicianul gălăţean este dorit la Gloria Buzău, formaţie pe care Ciobanu a mai pregătit-o şi în trecut alături de fiul său Alexandru, pe vremea când buzoienii erau în liga secundă. Fostul antrenor al Gloriei ar putea reveni pe banca tehnică a grupării din Crâng după actuala stagiune. Ratarea obiectivului, şi anume promovarea în liga secundă, ţintă compromisă în proporţii majore de actualul cuplu de tehnicieni Marian Roşu - Viorel Bodan, precum şi situaţia financiară acceptabilă a buzoienilor, care vor primi 25 de miliarde de lei vechi din partea Consiliului Local sunt doar două din lucrurile care l-ar putea aduce pe Ciobanu înapoi la Buzău. De altfel, tehnicianul gălăţ