Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marfa scoasa din comert

Publicat in Bihor Online, joi 18 aprilie 2013 ·

Scris de Otilia Șandor - 10 kg înlocuitor de nucă, 0,2 kg flori decor, 7 kg brânză de vaci şi 4,3 l băuturi răcoritoare din Ungaria au fost scoase din mai multe magazine bihorene, de către medicii inspectori de la Direcţia de Sănătate Publică.

Medicii au motivat că au scos aceste mărfuri din comerţ pentru că unele nu aveau traducere şi declaraţie de conformitate, iar pentru altele nu exista dovada provenienţei.

Controalele medicilor inspectori au fost efectuate între 8 – 12 aprilie a.c. şi au vizat verificarea comerţului cu produse pascale, dar şi comerţul cu produse care conţin aditivi.

Verificările s-au soldat cu 29 de procese verbale, dar şi cu opt avertismente (pentru aprovizionarea peste capacitate la retailer, lipsa traducerii la aditivi-producţie).Amenzi

Doctorii au dat în timpul controalelor patru amenzi în valoare totală de 3000 lei din mai multe motive. Astfel, un angajat de la o cofetărie şi un altul de la un restaurant nu aveau efectuat cursul de igienă impus de lege, drept urmare au fost amendaţi cu câte 500 lei fiecare. Altă amendă, de 1000 lei a fost dată pentru neefectuarea controlului medical la un angajat de la o cofetărie, iar altă amendă, tot de 1000 lei, a fost dată pentru condiţiile igienico-sanitare necorespunzătoare.

Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum o ora
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

News.ro acum 44 minute
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 7 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 12 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 12 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 10 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 13 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 12 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Vremea

București
acum

26°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

24°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

23°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°