-AA+A
Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz, „Din Rusia cu iubire” Valorosul artist român Alexandru Tomescu şi pianistul rus Eduard Kunz vor susţine sâmbătă, de la ora 19.00, la Sinagogă - Centrul Multicultural, un recitalul extraordinar de muzică rusă, intitulat „Din Rusia cu iubire”, avându-i în program pe Igor Stravinski – „Suita italiană”, Dmitri Şostakovici – „Patru preludii op. 34”, Serghei Prokofiev – „Cinci melodii op. 35”, Piotr Ilici Ceaikovski: „Meditaţie op. 42”, „Melodie op. 42 nr. 3” şi „Vals scherzo op. 23”. Aşa cum se cunoaşte, Alexandru Tomescu va cânta pe vioara „Stradivarius”, drept câştigat în urma unui concurs pentru vioara lui Ion Voicu.
Alexandru Tomescu s-a născut în 1976, la Bucureşti, şi este câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale la festivaluri de muzică clasică, susţinând, de la debutul din 1985, peste 200 de concerte şi recitaluri în 26 de ţări şi obţinând premii prestigioase.
Nu mai puţin faimos este pianistul rus Eduard Kunz, câştigător a treisprezece premii I la competiţii muzicale, între care Marele Premiu al Festivalului „George Enescu” din Bucureşti.
Concertul face parte din Stagiunea Muzicală Permanentă ediţia a XVIII-a 2013, iniţiată şi coordonată de dr. Gavril Ţărmure.
Preţul unui bilet este de 10 lei.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet