Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"E mai rău decât ne-am imaginat". Austeritatea a provocat o EXPLOZIE de sinucideri şi crime, în Grecia

Publicat in Antena 3, vineri 19 aprilie 2013 ·

Măsurile dure de austeritate impuse Greciei sunt însoţite de o explozie de sinucideri, crime şi deteriorarea sănătăţii publice, potrivit unui studiu americano-grec publicat joi.

Rata mortalităţii datorată sinuciderilor şi omuciderilor a crescut de la 22,7% la 27,6% respectiv din 2007 până în 2009 în special în rândul bărbaţilor, precizează autorii acestui raport publicat în American Journal of Public Health şi care se bazează pe statisticile guvernului.

Aceştia au constatat totodată creşterea cazurilor de tulburări mintale, abuz de droguri şi chiar de boli infecţioase provocate de virusul West Nile şi SIDA.

Recordul pe care grecii nu şi-l doresc. Cea mai mare rată a şomajului din istoria Greciei

Potrivit raportului publicat în American Journal of Public Health, aceste fenomene au coincis cu creşterea puternică a şomajului ca urmare a crizei economice din 2007, a cărui rată a crescut de la 7,2% în 2008, la 22,6% la începutul anului 2012.

În acelaşi timp, cheltuielile statului consacrate serviciilor publice au fost mult reduse, bugetul Ministerului Sănătăţii fiind redus cu 23,7% din 2009 până în 2011.

Diminuarea serviciilor de sănătate publică s-a produs de asemenea când un mare număr de greci în şomaj au fost forţaţi să renunţe să recurgă la îngrijire medicală privată pentru a se trata în organisme publice ale căror resurse erau de asemenea foarte reduse.

Când s-au redus programele de schimb de seringi pentru dependenţii de droguri şi distribuire de prezervative, riscul de contractare a virusului SIDA a crescut, subliniază autorii.

"Ne-am aşteptat ca aceste măsuri de austeritate să aibă efecte negative asupra serviciilor de sănătate şi sănătate publică, dar impactul a fost mult mai sever decât ne-am imaginat", a explicat autorul principal al studiului, Elias Kondilis, un

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 23 minute
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

Județele care intră sub Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic. Harta zonelor afectate

Adevarul acum 2 ore
ANM a emis o informare meteo valabilă până sâmbătă, 17 mai, în care anunță o răcire accentuată a vremii, precipitații abundente și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Șeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită / De ce îi acuză DNA

HotNews acum o ora
Radu-Mircea Gorgan, șeful Secției de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, și Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pen

Alba: Microbuz şcolar în care se aflau 12 copii, implicat într-un accident rutier, la ieşirea din Blaj/ Un copil primeşte îngrijiri medicale

News.ro acum 14 minute
Un microbuz şcolar în care se aflau 12 copii şi un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Blaj, judeţul Alba. Un copil primeşte îngrijiri medicale de la echipajul SMURD ajuns acolo, având răn

UE aprobă al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care vizează flota „fantomă” a ruşilor

BusinessMagazin acum o ora
Reprezentanţii UE au aprobat al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care vizează flota „fantomă” a ruşilor. Este vorba despre vapoarele care transportă petrol rusesc încălcând sancţiunile internaţionale.

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 5 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 5 ore
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

Marius Tucă Show începe miercuri, 14 mai, de la ora 21.00, live pe Gândul. Invitat: Călin Georgescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Călin Georgescu. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Un omagiu pentru cei care nu s-au mai întors niciodată acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste este celebrată anual în data de 14 mai. Ziua a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi și cetățeni din diferite clase sociale care s-au opus regimului comun

PRODUCȚIA industrială a scăzut în primul trimestru din 2025. Sunt afectate trei mari sectoare / Informații importante INS

Gandul acum 2 ore
Producţia industrială a scăzut în primul trimestru al anului, comparativ cu cel de anul precedent, atât ca serie brută, cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, spun informațiile publica

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/21°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/19°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

17°
mie.

3°/19°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/16°