Săptămâna trecută, Biblioteca “Glasul Bucovinei”, prima bibliotecă în limba română înfiinţată la Cernăuţi, şi-a sporit fondul de carte printr-o donaţie suceveană.
255 de volume au ajuns la Cernăuţi, urmând să mai fie aduse încă 250
Urmare a demersului Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, de strângere, printr-o campanie publică, de cărţi în limba română pentru bibliotecile din regiunea Cernăuţi, s-a constituit un fond de carte de circa 1.500 de volume.
Din acestea, 255 de volume au ajuns, la începutul celei de-a doua decade a lunii aprilie, la Biblioteca “Glasul Bucovinei” din Cernăuţi, urmând ca, în perioada următoare, să mai fie aduse de la Suceava încă 250 de exemplare.
Directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Gabriel Cărăbuş, care a remis donaţia de carte bibliotecii cernăuţene, ne-a spus că, în ultima parte a anului trecut, au mai fost dăruite câte 350 de volume bibliotecii raionului Herţa şi bibliotecii din Mahala, iar alte 350 de cărţi vor ajunge în curând la biblioteca din Crasna.
Donaţia a fost primită cu bucurie
La Cernăuţi, cărţile au fost preluate de Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, directorul general al Editurii „Alexandru cel Bun”, şi de scriitorul Ilie Tudor Zegrea, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din regiunea Cernăuţi.
Donaţia de carte a fost primită cu bucurie, volumele, adunate prin campania publică iniţiată de biblioteca suceveană, contribuind la satisfacerea cerinţelor de lectură în limba română ale cititorilor cernăuţeni.
Gabriel Cărăbuş, directorul bibliotecii sucevene, mulţumeşte pe această cale tuturor celor care au sprijinit această iniţiativă şi adresează un nou apel, de a veni şi în sprijinul românilor din Basarabia cu donaţii de carte, donaţii care pot fi făcute la sediul bibliotecii publice sucevene.
Săp