Cum bine observa un cititor mai empatic sau doar mai atent, faptul că am amendat maniera pe care eu am numit-o „haiducie“ comunistoidă a Guvernului Ponta, de impunere a celebrei taxe de solidaritate, e corect, dar nu e deopotrivă şi preţios, ca rigoare.

Asta pentru că haiducia avea o logică şi un risc, lotrii vieţuiau prin codrii neguroşi, iar boierii care aveau drum pe acolo ştiau că riscă să le fie confiscat avutul, din care mare parte era redistribuit celor sărmani, cei care, de altfel, prin biruri, dări şi felurite zeciuieli, consolidau averile bogaţilor. Adică jaful avea totuşi o legitimitate justiţiabilă! Taxa de solidaritate a USL este însă departe de acest traseu, fiind, în fapt, un comun şi ordinar furt, prin care statul, cu toate structurile sale coercitive de forţă, spoliază pe cetăţenii săi care au, fără să intereseze cum, de ce şi cu ce efort au ajuns la acest life standing, pentru a redistribui celor care n-au, iarăşi, fără să intereseze de ce, cum şi care ar fi cauzalitatea sărăciei. Sigur, poate că ăla care a adunat o anume bogăţie a făcut-o legal, cu multă minte şi chibzuinţă, trudă şi efort, cu multe sacrificii şi renunţări, la fel cum e foarte posibil sau chiar probabil ca amărâtul care n-a adunat decât praful de pe doba surdului, să fi ajuns în sărăcie din cauza sa şi a iresponsabilităţii sale, din cauza lenii, a indolenţei, a predispoziţiei de risipitor sau doar din darul beţiei. Oficialii susţin însă că opţiunea de a recalcula pensiile militarilor ar fi fost negociată şi cu creditorii externi, care au agreat redistribuirea, câtă vreme asta nu înseamnă deranjarea augmentativă a deficitului bugetar ci doar vămuirea, furtul pe faţă şi însuşirea fără nici un drept a excedentului personal al unor alţi cetăţeni. Sigur că în acest sistem de referinţă a tâlhăriei nu mai poate fi vorba nici de vreun stat de drept şi nici de o minimă garantare a