Ştim că Steve Jobs, celebrul co-fondator al companiei Apple, a fost fiul unui imigrant sirian în America (şi al unei americance) care mai apoi a fost adoptat de o familie de americani. Faptul că Jobs a sfârşit prin a înfiinţa compania Apple împreună cu Steve Wozniak nu e o întâmplare.
Tatăl adoptiv a lui Steve Jobs i-a insuflat pasiunea pentru electronică învăţând-ul de mic copil să dezasambleze şi asambleze la loc diferite aparate electronice, cum ar fi aparate de radio şi TV (tatăl fiind tâmplar şi mecanic auto). Ca rezultat al acestor exerciţii, Steve Jobs şi-a dezvoltat gândirea tehnică care-l va ajuta mai târziu să-şi pună amprenta în creearea unor legende în domeniul computerelor, legende numite Apple II, Macintosh, MacBook, sistemul de operare MacOSX, ipod, iphone, iPad.
Steve Jobs a fost un gigant al tehnologiei mondiale şi unul din puţinii care au dat tonul în această industrie (printre alţii fiind şi rivalul lui de o viaţă, Bill Gates).
Dar totul a început din copilărie, graţie mentoratului desfăşurat de tatăl sau.
Titlul articolului e un pic înşelător, într-adevăr, şi îmi cer scuze pentru aceasta.
Români care lucrează la Apple sunt, unul fiind Gabriel Marcu (expert în culori) care lucrează acolo de peste 15 ani.
Coborând la o scară mai mică, cred că România e plină de copii în care există câte puţin din Steve Jobs. Marea problemă e cum se scoate la iveală acel puţin care mai apoi să înflorească şi să dea rezultate mai târziu.
Pe vremea comunismului existau cercurile pioniereşti în care copiii se înscriau benevol în diferite cercuri cum ar fi electronică, aeromodele, rachetomodele, fotografie, muzică, dansuri, informatică, chiar şi cinema şi la care participau în afara orelor şcolare obişnuite.
Copii îşi puteau dezvolta aptitudinile în aceste domenii, sau cel puţin vedeau dacă