Proiectul de construcţie a Autostrăzii Comarnic-Braşov a fost lansat iniţial în 2002 de guvernul Adrian Năstase, când s-a vorbit pentru prima dată despre un parteneriat public-privat în realizarea acestui obiectiv. Considerat permanent o prioritate, proiectul nu s-a materializat nici în ziua de astăzi, însă de data aceasta statul pare mai decis că niciodată să demareze şi să finalizeze aceasta autostrada.
Deputatul braşovean Petre Roman a precizat că, din informaţiile pe care le are, anul acesta, ar putea fi făcut un prim pas concret în privinţa acestui proiect, respectiv definitivarea procedurii de licitaţie şi amenajate organizărilor de şantier. „Există finanţare pentru această investiţi şi procedurile au demarat. Termenul de finalizare a lucrărilor nu este foarte mare, de doi, trei ani, în condiţiile în care lucrările sunt destul de complexe fiind vorba de amenajarea mai multor viaducte, dar şi tuneluri, dar tehnologia de acum permite ca lucrările să avanseze mult mai repede”, a subliniat Roman. Tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov se compune din două secţiuni: Comarnic-Predeal (în lungime de 36,2 km) şi Predeal-Cristian (21,8 km). Traseul autostrăzii va cuprinde 18 tuneluri, cu o lungime totală de 2.890 de metri. Fi
Totodată, acesta a ţinut să dea asigurări că şi ultimele două tronsoane ale centurii Braşovului vor fi finalizate anul acesta, Guvernul alocând sumele necesare definitivării proiectului. Vezi aici care era la finele lunii trecute stadiul lucrărilor pe ocolitoare.
Proiectul de construcţie a Autostrăzii Comarnic-Braşov a fost lansat iniţial în 2002 de guvernul Adrian Năstase, când s-a vorbit pentru prima dată despre un parteneriat public-privat în realizarea acestui obiectiv. Considerat permanent o prioritate, proiectul nu s-a materializat nici în ziua de astăzi, însă de data aceasta statul pare mai decis că niciodată să demareze